Categories

Cresterea rezistentei la carii prin sigilarea santurilor

În timp ce suprafetele ocluzale reprezinta numai 12,5 % din aria suprafetelor dentare, ele cumuleaza 60% din totalul leziunilor carioase, santurile si fosetele prezentând o vulnerabilitate crescuta la atacul cariogen. Utilizarea sistemica si topica de fluor a redus semnificativ aparitia cariilor, dar, la nivelul santurilor si fosetelor, asigura doar o foarte slaba protectie. Din studiile lui BAKER si DIRKS reiese ca, dupa 15 ani de folosire a apei potabile fluorizate, diminuarea cariei la nivelul santurilor si fosetelor a fost de numai 30%, în comparatie cu reducerea de 75% a cariei la nivelul suprafetelor aproximale.

Din rezultatele multor cercetari s-a tras concluzia ca administrarea sistemica s-au topica de fluor face ca la nivelul santurilor si fosetelor cariile sa fie întârziate, dar nu prevenite. Aceste observatii atesta ideea ca producerea cariilor la acest nivel este în legatura directa cu forma suprafetei ocluzale, forma santurilor si adâncimea lor. Particularitatile de structura ale smaltului de la nivelul santurilor si fosetelor, cumulate cu posibilitatile de retentionare a alimentelor si a microorganismelor si imposibilitatea realizarii unei curatiri foarte bune, fac ca aceste zone sa prezinte o vulnerabilitate deosebita la carie. Zonele anfractuoase de la acest nivel fac ca difuziunea salivei sa fie diminuata, astfel ca aceasta nu-si poate exercita functia de spalare si pe aceea de aport de ioni necesari pentru maturatia posteruptiva a smaltului sau pentru remineralizare. Din acelasi motiv, este împiedicat accesul celor mai fine fire ale periutei de dinti, acestea având diametrul aproximativ de 150-200 u, în timp ce largimea santurilor si fisurilor determinate cu microscopul electronic cu baleiaj este de aproximativ 4 – 5 u. Astfel, aceste zone devin nise ecologice ideale pentru bacteriile cariogene, cu precadere Streptococul mutans si Lactobacilul. La 1895, Wilson sugereaza sigilarea, realizând o bariera mecanica prin aplicarea în santuri si fosete a cimentului oxifosfat de zinc si înca de la 1976, A.D.A, Consiliul Materialelor Dentare desemneaza rasinile de sigilare ca un mijloc sigur si eficace de prevenire a cariei în santuri si fosete cu urmatoarele efecte profilactice:

· realizeaza umplerea mecanica a santurilor si fosetelor cu o rasina acido – rezistenta;
· prin obturarea santurilor si fosetelor se desfiinteaza nisele ecologice ideale pentru bacteriile cariogene, în special pentru Streptococcul mutans si Lactobacilul acidofil;
· prin umplerea santurilor si fosetelor, suprafetele nu mai sunt retentive, oferind posibilitatea realizarii unei bune autocuratiri si curatiri artificiale.

Indicatiile sigilarilor
Indicatiile sigilarii santurilor si fosetelor sunt în functie de: vârsta pacientului, statusul odontal, morfologia suprafetelor ocluzale, obiceiurile
alimentare, fluoroprofilaxia în antecedente sau în prezent si capacitatea pacientului de a coopera cu medicul stomatolog.

Astfel, sigilarile sunt indicate:
· în santurile si fosetele adânci în forma literelor „U”, „I”, „IK”, „Y” invers, amfora, picatura;
· sonda „agata”, dar nu sunt semne de carie dentara;
· santurile si fosetele molarilor primi permanenti, recent erupti, molarii doi si premolarii permanenti;
· santurile palatinale ale molarilor maxilari si cele vestibulare ale molarilor mandibulari;
· fosetele cingulare ale incisivilor maxilari (în special incisivii laterali);
· existenta santurilor si fosetelor aberante adânci;
· suprafetele ocluzale ale molarilor temporari;
· pacienti carioactivi, cu nivel crescut de Streptococ mutans;
· pacienti ce consuma zilnic cantitati mari de dulciuri;
· pacienti handicapati fizic si psihic;
· pacienti cu xerostomie.
Sigilarea santurilor si gropitelor ocluzale este important sa se realizeze la copiii cu vârste cuprinse între 6 – 9 ani si 11 -14 ani, perioada în care erup molarii de 6 ani, premolarii si molarii de 12 ani, având în vedere ca receptivitatea la carie a dintilor permanenti este maxima în primele 24 luni de la eruptie SIMONSEN recomanda ca perioade potrivite pentru sigilare vârsta de:
· 3 – 4 ani pentru molarii temporari;
· 6 – 7 ani pentru primii molari permanenti;
· 11 -13 ani pentru molarii doi permanenti si premolari.

Pentru molarul de sase ani, având în vedere vulnerabilitatea crescuta la carie, este preferabil ca sigilarea sa se faca cât mai aproape de momentul degajarii suprafetei ocluzale de capusonul mucos.

Contraindicatii
· santuri si fisuri supuse autocuratirii;
· existenta leziunilor carioase cavitare care necesita obturatii;
· existenta de obturatii pe suprafata ocluzala;
· pacienti necooperanti.

Materiale de sigilare
În anul 1986, Dental Advisor (citat de WEI – 1988) stabileste ca proprietati ideale pentru un sigilant urmatoarele:
· penetranta înalta;
· timp de lucru mediu;
· timp de priza scurt;
· absorbtia scazuta a apei;
· expansiunea termica redusa;
· rezistenta înalta la uzura.
Dupa BRATU si colab. (1994), calitatile unui material de sigilare sunt urmatoarele:

· fluiditate;
· aderenta buna la suprafetele gravate;
· priza rapida în conditiile cavitatii bucale;
· proprietati mecanice si termice asemanatoare cu cele ale structurilor dure dentare;
· biocompatibilitatea;
· sa nu perturbe ocluzia;
· sa aiba calitati fizionomice satisfacatoare.

S-au folosit materiale pe baza de -poliuretani, cianoacrilati. Actual se utilizeaza o mare varietate de materiale de sigilare autopolimerizabile si fotopolimerizabile, printre care:
· rasini metacrilice pe baza de bisferiol A – glicidilmetacrilat (Bis GMA) sau uretandimetacrilat (UDMA), nesarjate sau sarjate compozite – cu sau fara fluor;
· compomeri;
· cimenturi ionomere de sticla.

Cele mai folosite materiale de sigilare sunt pe baza de rasini diacrilice. Compozitia lor chimica este asemanatoare cu a celorlalte compozite, cu deosebirea ca materialele pentru sigilare trebuie sa fie mult mai fluide pentru a penetra în santuri si fosete. Materialele de sigilare autopolimerizabile se prezinta în sistem bicomponent (unul contine monomerul de diiutie si altul acceleratorul 5% amina organica). Cele doua componente se mixeaza înaintea aplicarii. Materialele de sigilare fotopolimerizabile se prezinta în sistem unicomponent, livrate în seringi de plastic opace sau sub forma de mjci carpule. Fotopolimerizarea se poate face cu radiatii luminoase UV si cu radiatii luminoase din spectrul vizibil, (radiatii luminoase incoerente, furnizate de surse de halogen si radiatii coerente, furnizate de laser). Datorita penetrabilitatii reduse si nocivitatii radiatiilor UV asupra organismului, polimerizarea cu raze UV nu se mai foloseste. Radiatiile de lumina vizibila nu sunt nocive si penetreaza de trei ori mai mult decât cele UV. Actual laserul reprezinta sursa cea mai buna de polimerizare a rasinilor diacrilice. Rezultatele cercetarilor comparative demonstreaza ca rasinile sarjate, fata de cele nesarjate, penetreaza mai bine în fisuri si au o rezistenta mai mare la abraziune, de aceea ele necesita o adaptare ocluzala foarte precisa. Continutul în fluor al rasinilor de sigilare nu modifica aderenta, penetrarea sau retentia sigilantului, dar prin eliberarea de fluor creste rezistenta smaltului la atacul acid.

Folosirea cimenturilor ionomere de sticla prezinta urmatoarele avantaje:
· adeziune la smalt fara o pregatire prealabila (exclude gravarea acida a smaltului);
· eliberare de ioni de fluor;
· culoare acceptabila;
· timp de priza convenabil.

Retentia în timp a cimenturilor ionomere este, însa, inferioara rasinilor de sigilare, dar efectul preventiv este evident, ele fiind utilizate la dintii la care nu se poate face o izolare perfecta, în aceasta categorie înscriindu-se dintii în eruptie, cu risc crescut la carie.

1 comentariu pentru acest articol

  1. ArcaliaAttalf spune:

    invatat o multime

Pareri, intrebari, sugestii ?

© 2010 Portal Medical · Toate drepturile rezervate ·