Pasta de dinti

Rezultatele unor studii ample considera ca diminuarea importanta a prevalentei cariei dentare în ultimile decenii, în tarile industrializate, se datoreaza fluorului continut în pastele de dinti (HAIKEL -1999). Fluorura de sodiu, fluorura fosfatica acida, monofluorfosfatul de sodiu, fluorura de staniu, aminele fluorurate sunt compusii de fluor continuti în pastele de dinti care au fost testati ca inhibitori ai dezvoltarii cariilor dentare.

Pastele de dinti cu NaF au aparut primele si aveau în compozitie substante abrazive, carbonati si fosfati de calciu. Acestea inactivau fluorura de natriu si o transformau în fluorura de calciu, foarte putin solubila. Pastele cu fluorura de staniu (SnF2) s-au dovedit eficace, dar au fost abandonate datorita aparitiei coloratiei extrinseci, care nu putea fi usor îndepartata de pe suprafata obturatiilor cu materiale fizionomice. ERICSSON (1961) a recomandat utilizarea în pastele de dinti a monofluorfosfatului de sodiu (MFP), care ramâne relativ stabil din punct de vedere chimic la un pH fiziologic si este compatibil cu majoritatea sistemelor abrazive bazate pe carbonat de calciu.

Firma COLGATE, în urma cercetarilor lui HODGE (1980), a încercat îmbunatatirea acestor paste prin adaugarea de giicerofosfat de calciu si fluorura de sodiu crescând concentratia de fluor la 1450 ppm (Colgate dental cream) sau chiar la 2050 ppm F (Colgate dual flours). Pentru zonele fara deficit de fluor în apa potabila exista rezerve în recomandarea folosirii pastelor de dinti cu continut ridicat de fluor la copii în cursul mineralizarii si maturarii smaltului dintilor permanenti datorita posibilitatii aparitiei fluorozei dentare.

Pastele de dinti cu aminofluoruri au eficienta crescuta datorita afinitatii aminofluorurilor fata de smalt chiar în cazul concentratiilor mici. Ele combina efectul detergent al aminelor alifatice cu efectul succesiv al ionului de fluor. Aplicarea locala a fluorului, prin intermediul pastelor dinti, la persoanele care fac periaj zilnic, are urmatoarele avantaje:
– permite contactul fluorului pe suprafetele de smalt libere de placa bacteriana;
– fluorul contribuie la inhibarea formarii si dezvoltarii placii bacteriene. Pastele de dinti se aleg în functie de vârsta si de riscul de aparitie a cariilor. La copilul mai mic de sase ani, cu risc scazut la carie, pasta nu trebuie sa contina mai mult de 600 ppm de fluor. La copilul cu risc crescut se recomanda pasta standard (1000 ppm F), dar în cantitate mica si controlata. La copilul mai mare de sase se recomanda pasta standard sau o pasta cu o concentratie mai ridicata de fluor (1450 ppm F).

Clatirile bucale – Apele de gura cu fluor
Metoda de fluorizare locala, prin clatirile orale, a fost aplicata în SUA si Scandinavia, ca apoi sa fie preluata pe scara larga. S-au utilizat solutii de NaF, SnF2, APF, fluorura de amoniu.
Concentratiile folosite pentru clatirile bucale sunt :
· 0,05% NaF pentru ciatire zilnica;
· 0,2% NaF pentru clatirea saptamânala;
· 0,1 % SnF2 pentru clatirea zilnica.

Cercetarile au demonstrat ca se obtin rezultate pozitive cu oricare din combinatii, eficacitatea lor depinzând de concentratia ionului de fluor, de frecventa clatirilor, de timpul cât se asigura contactul cu suprafetele dentare. Clatirile bucale efectuate zilnic, timp de mai multi ani, au dus la o scadere a incidentei cariei cu 35%. Metoda nu este indicata la copii sub 5 ani deoarece pot înghiti o cantitate din solutie.