Sinuzita bacteriana cronica

MANIFESTARI ALE SINUZITEI
Sinuzita cronica se caracterizeaza prin simptome de inflamatie sinusala ce persista timp de 3 luni sau mai mult. Majoritatea expertilor sunt de parere ca aceasta afectiune este determinata de disfuncAia stratului mucociliar, mai degraba ca rezultat al infectiilor repetate din antecedente, decât ca rezultat al persistentei infectiei bacteriene. Pacientii acuza senzatie constanta de tensiune în sinusuri, congestie nazala çi drenaj postnazal, în special matinal. Temperatura .38oC (100,5oF) este rar întâlnita çi poate semnaliza o infectie bacteriana acuta supraadaugata. Multi pacienti semnaleaza de asemenea o modificare a secretiilor nazale (care devin groase çi verzi) cu exacerbari acute.

DIAGNOSTIC SINUZITA CRONICA
TC sinusala trebuie utilizata în toate cazurile de sinuzita cronica pentru determinarea gradului de extindere a bolii çi pentru excluderea altor diagnostice, cum ar fi o tumora obstruanta sau un proces granulomatos. Pacientii trebuie, de asemenea, examinati pentru depistarea alergiilor çi imunodeficientelor (de exemplu, hipogamaglobulinemia). Este esentiala examinarea de catre un otorinolaringolog, deoarece el va putea obtine informatii suplimentare prin intermediul unui examen endoscopic nazal. Interventiile chirurgicale, realizate de obicei în prezent pe cale endoscopica, pot fi necesare pentru corectarea blocajului orificiilor sinusale. Acest blocaj se produce cel mai adesea în complexul osteomeatal care dreneaza sinusurile maxilare, frontale çi etmoidale anterioare. Din probele de secretii sinusale obtinute intraoperator trebuie efectuate culturi pentru anaerobi, aerobi çi fungi. Sinuzita fungica poate mima o infectie bacteriana cronica (vezi „Sinuzita fungica“).

Etiologie Bacteriologia sinuzitelor cronice nu este bine definita. Aproape toti pacientii cu boala cronica, în special cei care au fost supuçi anterior interventiilor chirurgicale pe sinusuri, prezinta culturi sinusale pozitive pentru bacterii, fapt care are mai degraba semnificatia unei colonizari decât a unei infectii. Pacientii care au efectuat mai multe cure de antibiotice pot fi colonizati cu S. Aureus sau cu specii rezistente la bacili gram-negativi.

TRATAMENT
Necesitatea tratamentului antibiotic trebuie evaluata pe baza individuala, iar antibioticele trebuie alese în functie de cele mai recente rezultate ale culturilor.

COMPLICATIILE SINUZITELOR BACTERIENE
Complicatia cea mai frecventa a sinuzitelor este celulita orbitara. Aceasta afectiune este de obicei secundara sinuzitei etmoidale, deoarece etmoidul este separat de orbita doar printr-un os foarte subtire (lamina papiracee). Pacientii prezinta febra, edem çi eritem periorbitar, conjunctive injectate, chemozisçi exoftalmie. In scopul excluderii unui abces orbitar drenabil, trebuie realizate examene CT çi RMN, în special la pacientii cu miçcari oculare diminuate. Tratamentul cu antibiotice cu spectru larg (de exemplu, nafcilina çi ceftriaxona) trebuie început imediat. Daca nu se produce nici o ameliorare în decurs de 24 de ore, sinusul etmoidal trebuie drenat.

O alta complicatie extracraniana a sinuzitei este reprezentata de abcesul frontal subperiostal (tumora pufoasa a lui Pott) secundar sinuzitei frontale. Pacientii prezinta o tumefactie dureroasa, de consistenta pastoasa la nivelul fruntii. Tratamentul consta în drenajul chirurgical al abcesului çi al sinusului frontal çi din administrarea timp de 6 saptîmâni de antibiotice pe cale intravenoasa.

Complicatiile intracraniene, cum sunt abcesul epidural, empiemul subdural, meningita, abcesul cerebral çi tromboflebita venelor durale, pot fi datorate sinuzitelor, în special secundare infectiilor frontale sau sfenoidale. Deoarece sinusul sfenoidal este localizat între cele doua sinusuri cavernoase, sinuzita sfenoidala este o cauza majora a tromboflebitei sinusului cavernos.

Sinuzita

Despre sinuzita …

Sinusurile paranazale sunt cavitati aerate situate in interiorul oaselor fetei, care se dezvolta ca anexe ale cavitatii nazale si comunica cu aceasta pe tot parcursul vietii. Sinusurile maxilare si etmoidale sunt prezente de la nastere; sinusurile frontale si sfenoidale se dezvolta dupa vârsta de 2 si respectiv 7 ani.

Ca si fosele nazale, sinusurile sunt captusite cu epiteliu de tip respirator care include celule producatoare de mucus si celule ciliate. Patura de mucus este impinsa catre orificiile sinusurilor (ostia) cu o viteza de pana la 1cm/min prin miscarile cililor. Orificiile sinusurilor sunt mici; orificiul sinusului etmoidal, spre exemplu, are un diametru de doar 1-2 mm. Cresterea duratei transportului mucocililar sau – si mai important – obstruarea orificiilor poate duce la retentia secretiilor si sinuzita.

Ce este sinuzita ?

Sinuzita este o afectiune foarte frecventa. In Statele Unite, aceasta infectie determina anual milioane de controale medicale. Sinuzita maxilara, cea mai frecventa forma, este urmata ca incidenta de sinuzitele etmoidale, frontale si sfenoidale. Cauza cea mai frecventa a sinuzitelor este reprezentata de o infetie virala a tractului respirator superior, desi doar aproximativ 0,5% din aceste infectii se complica cu sinuzite bacteriene acute clinic manifeste. Sinuzitele se produc in principal prin obturarea orificiilor sinusale datorita edemului mucoasei. Infectiile virale ale tractului respirator superior de asemenea maresc cantitatea de mucus produsa si pot deteriora celulele ciliate, crescând in acest fel durata transportului mucusului.

Rinitele alergice sunt o alta cauza frecventa a obstructiei orificiilor sinusale, fie prin edem mucos, fie prin polipi. Intubatia nazotraheala sau nazogastrica poate determina obstruarea orificiilor sinusale si reprezinta un factor major de risc pentru aparitia sinuzitei nosocomiale in unitatile de terapie intensiva. Infectiile dentare determina 5-10% din totalul cazurilor de sinuzita maxilara; radacinile dintilor posteriori ai arcadei superioare (al doilea premolar, primul si al doilea molar) se invecineaza cu podeaua sinusului maxilar. Alte cauze ale sinuzitelor includ barotrauma din scufundarile la adancime si calatoriile cu avionul, anomalii ale mucusului (de exemplu, fibroza chistica) si iritantii chimici.

Corpii straini, tumorile (de exemplu, granulomul liniei mediane, limfomul intranazal sau carcinomul cu celule scuamoase) pot produce sinuzita secundar obstructiei.

Faringita

Despre faringita …

Se presupune ca majoritatea cazurilor de faringita sunt virale. Multe survin ca parte a racelilor comune determinate de rinovirus, coronavirus sau virusul paragripal. Pacientii prezinta gat iritat sau dureros, precum si coriza sau tuse. Faringele este inflamat si edematos, dar nu exista exsudat. Virusul gripal si adenovirusul pot determina dureri extrem de severe ale gatului, cu febra si mialgii. in infectiile cu aceste din urma doua virusuri, exista eritem si edem faringian; totusi, infectia cu adenovirus determina de obicei si un exsudat, mimand in acest fel faringita streptococica. Mononucleoza infectioasa datorata virusului Epstein-Barr produce deseori dureri severe de gat. in jumatate din cazurile de mononucleoza se evidentiaza faringita exsudativa sau amigdalita ce pot de asemenea mima infectia streptococica. Citeste tot

Nevralgia de trigemen

Trigemenul este un nerv care apartine perechii a V-a de nervi cranieni si care, prin cele trei ramuri ale sale – oftalmica, maxilara si amndibulara – realizeaza invervatia senzitivo-motorie a fetei.

Nevralgia esentiala de trigemen (careia nu i se poate identifica o cauza) este o afectiune intalnita mai frecvent la femeile in varsta de 30 – 60 de ani. Caracteristica acestei afectiuni este existenta unei zone cutanate sau mucoase (in jurul santului nazolabial, pe buza superioara si pe cea inferioara, pe gingii), a caror atingere declanseaza durerea. Se manifesta prin crize dureroase, de scurta durata care apar in tot teritoriul de interventie al nervului sa numai pe una din ramurile lui.

Localizate pe o singura parte a fetei sau a cavitatii bucale, durerile au caracter fulgerant si sunt resimtite ca o senzatie provocata de o descarcare electrica brutala, ca o muscatura sau ca o lovitura de cutit; paraoxismele dureroase dureaza 10 – 20 de secunde si apar la intervale neregulate. In  timpul crizei, bolnava are o figura crispata, generata de spasmele musculaturii fetei. Atacul dureros poate fi declansat de stimul periferici minori, endurerosi, ca de exemplu spalatul fetei, atingerea usoara a pielii, periajul dintilor, aerul rece, contractia muschilor fetei in timpul masticatiei, inghititului sau fumatului.

Alteori atacul dureros poate fi initiat doar de alte stari emotionale sau poate sa se declanseze spontan, fara interventia nici unui stimul. Durerea apare imediat sau in interval de 30 de secunde de la actiunea stimulului dureros si dureaza cateva secunde pana la 2 minute. Durerea nu se va produce in timpul somnului.  Durerile antreneaza modificari de comportament ale persoanelor cu nevralgie de trigemen :

  • ticul dureros ce consta in contractii involuntare ale muschilor fetei pe partea dureroasa;
  • pentru a evita crizele dureroase vorbesc fara sa deschida gura sau cu miscari minime ale buzelor, neglijeaza igiena bucala si faciala, isi limiteaza mesele;

Atacul dureros este urmat de o perioada nedureroasa cu o durata de cateva minute. Evolutia bolii este marcata de episoade dureroase cu durata de saptamani-luni, aletarnand cu perioade de liniste ce pot sa dureze luni sau chiar ani, dupa care durerile recidiveaza. Tratamentul conservator, ce se adreseaza formelor incipente ale bolii sau persoanelor varstnice care datorita patologiei asociate nu suporta interventiile chirurgicale, se bazeaza pe o gama larga de medicamente :

  • Aspirina, Fenacetina, Algocalminul, Fenilbutazona, Piafenul, Cofedolul, Mialginul au efect slab si trecator;
  • Tegretolul reprezinta cea mai buna optiune terapeutica; se incepe cu doua tablete a 200mg pe zi, doza putand fi marita pana la disparitia durerilor (3 – 4 tablete a 200mg zi) pentru ca apoi sa fie redusa pana la o doza minima de intretinere de 100 mg la 12 ore pana la disparitia episodului; deoarece ca efecte secundare pot sa apara ameteala si somnolenta se va evita conducerea autovehiculelor; de asemenea, in cursul tratamentului nu se va consuma alcool;
  • Fenitoin 2 – 4 capsule a 100mg zilnic;
  • Baclofen.

Efectul cel mai bun se obtine din asocierea celor trei medicamente. Schema terapeutica poate fi completata cu Vitamina B1 100 mg si vitamina B12 1000 gmma zilnic timp de 10 – 14 zile; pentru linistirea pacientei se vor administra Hidroxizin sau Diazepam. Terapiei medicamentoase i se vor asocia plicari de curenti diodinamici sau ionizari cu xilina ori galvanoteapie pe interiorul nervului afectat, inflitratii aanesteziante in acelasi teritoriu. Cand efectul tratamentului conventional este moderat se asociaza acupunctura, care intotdeauna este o metoda adjuvanta.

Cazurile rebele la tratament conservator beneficiaza de interventii chirurgicale.

Articol scris de : Dr. George Mamularu (medic specialist Medicina Generala)

Virusul West Nile

Virusul West Nile este un virus care face parte din familia Vlaviviridae. Face parte din complexul virusilor prezenti in encefalita japoneza si este gasit in ambele regiuni tropicale si temperate. Virusul West Nile afecteaza in special pasarile, dar este cunoscut si pentru prezenta sa in organismul oamenilor, cailor, pisicilor, lilieclor, veveritelor si iepurilor domestici. Principalul mijloc prin care oamenii pot fi infectati cu virusul West Nile, este intepatura unui tantar infectat.

SIMPTOME WEST NILE
Virusul West Nile are trei efecte diferite asupra oamenilor. Primul este o infectie asimptomatica, al doilea este un sindrom febril usor numit si Febra West Nile, iar al treilea este o boala neuroinvasie numita Meningita sau Ecefalita West Nile.

A doua etapa, Febra West Nile are o perioada de incubatie de 2 – 8 zile, urmate de febra, dureri de cap, frisoane, diaforeza (transpiratie excesiva), slabiciune, limfadenopatie (umflarea ganglionilor limfatici), somnolenta, dureri articulare si simptome cum ar fi cele ale gripei. ocazional exista si o eruptie de scurta durata si unii pacienti prezinta simptome gastro-intestinale precum greata, varsaturi, pierderea poftei de mancare sau diaree. Sindromul de febra – mialgii determinat de virusul West Nile se deosebeste de alte astfel de sindroame prin aparitia frecventa a unei eruptii maculopapulare, concentrata pe trunchi, si a unei adenopatii. Cefaleea, durerile oculare, durerile faringiene, greata, varsaturile si artralgiile (dar nu artritele) sunt simptome de acompaniament frecvente.Simtomele in general dispar in termen de 7 – 10 zile, desi oboseala poate persista timp de cateva saptamani, iar limfadenopatia pana la doua luni.Encefalita este cea mai periculoasa forma de manifestare a virusului West Nile si este caracterizata prin aparitia timpurie a simptomelor si un nivel scazut de constiinta, apropiindu-se uneori de coma.

TRANSMITEREA VIRUSULUI WEST NILE

Virusul West Nile se transmitere cel mai frecvent prin intepaturile tantarilor atat la animalele precizate mai sus cat si la oameni. Pasarile sunt gazdele perfecte pentru acest virus, ele transmitand-ul mai departe la alte pasari, animale, insecte si intr-un final la oameni. Oamenii si majoritatea mamiferelor nu joaca niciun rol în raspandirea virusului de aceea oamenii si caii sunt denumiti uneori gazde accidentale ori finale ale virusului, deoarece cercetarile sugereaza faptul ca în organismul lor nu se dezvolta o cantitate suficienta de virus pentru a continua ciclul de raspandire.

TRATAMENT WEST NILE
Pana în prezent, nu a fost dezvoltat un vaccin sau un tratament specific in cazul infectarii cu virusul West Nile.
* Cei mai expusi la infectarea cu virus sunt batranii.

CUM NE FERIM DE WEST NILE ?

Pentru a preveni infectarea cu virus West Nile, trebuie sa tinem cont de urmatoarele masuri de precautie:

* Evitarea expunerii la tantari, purtand imbracaminte cu maneci lungi si pantaloni lungi.
* Utilizarea de substante chimice repelente de tantari (care alunga tantarii)
* Împiedicarea patrunderii tantarilor in casa plin instalarea de plase la geamuri
* Desecarea baltilor de apa din jurul gospodariilor si îndepartarea recipientelor cu apa statuta.

Diabetul si Cauzele Diabetului

Tulburarea metabolica numita diabet zaharat este caracterizata de sete si urinari excesive. Poate aparea la orice varsta si este cauzata de incapacitatea de a produce hormonul insulina.

Diabetul zaharat este o tulburare metabolica, in care pancereasul este incapabil de a produce insulina. Acesta este un hormon proteic ce regleaza cantitatea de glucoza (zahar) din sange, care este folosita de organism ca sursa de energie. Fara insulina, nivelul glucozei in sange devine anormal de ridicat (hiperglicemie), dar nu reuseste sa furnizeze organismului energia de care acesta are nevoie. Efectele aceste situatii sunt urinarea excesiva,setea excesiva, deshidratarea, caderea fizicam soc si, daca boala ramane netratata, moartea.

SIMPTOME COMUNE
Diabetul isi are numele din grecescul diabetes – anume scurgere continua, care este descriere corecta a unuia dintre efectele cresterii glucozei in sange. In mod normal, cand nivelul glucozei in sange devine prea ridicat pentru a fi reabsorbit de rinichi, excesul se elimina prin urina. Dar glucoza secretata antreneaza apa odata cu ea, rezultand nevoia diabeticului de a urina mai mult si ma ides decat o persoana sanatoasa. Acest fapt poate duce la deshidratare. In plus, organismul – privat de glucoza generatoare de energie, deoarece nu exista insulina care sa permita celulelor sa o extraga sin sange – va incepe sa caute surse alternative de energie. Organismul va incepe sa arda depozitele de grasime si proteinele din muschi, rezultand o scadere rapida in greutate.

ROLUL INSULINEI
Insulina este secretata in mod normal de celulele beta, aflate in aglomerari celulare endocrine specializate din pancreas numite insulele Langerhans. Insulina este eliberata direct in fluxul sanguin, in cantitati controlate de nivelul de glucoza din sange. Principala actiune a insulinei este de a usura absortia glucozei de catre celule, in principal de catre celulele musculare, care o folosesc pentru a produce energie. Insulina produce si vasodilatatie (largirea vaselor de sange) ceea ce duce la un tranpsort mai bun al glocozei catre tesutul muscular. Nivelul de glucoza in sange creste dupa ce mancam, declansand o secretie crescuta de insulina. Acest fenomen sta la baza unui test pentru diagnosticul diabetului zaharat – testul tolerantei la glucoza. Intre mese, insulina este secretata la niveluri scazute, bazale. Daca trece mult timp intre mese, ficatul este capabil sa sintetizeze glucoa. Insulina este considerata a fi singurul hormon ce determina scaderea nivelului glucozei. In contrast, mai multi alti hormoni, cum ar fi glucagonul, adrenalina, glucocorticoizii si hormoniul de cresterem sunt capabili sa ridice nivelul glucozei in sange. Interactiunea acestor hormoni cu insulina este necesara pentru a mentine nivelul glucozei in sange la 4 0 7 mmoli/litru, atat intre mese cat si dupa acestea.

* Pancreasul este o glanda endocrina, cu rol in digestie care se afla in spatele stomacului. Produce unele enzime, care contin sucurile necesare pentru digestia alimentelor, precum si hormonul insulina, care este secretat in sange.


DIABETUL DE TIP I SI DIABETUL DE TIP II
Diabetul este, in general, subdivizat in doua tipuri : insulino-dependent (tip I), in care pacientul este incapabil sa produca insulina,si insulino-independent (tip II) in care insulina este produsa in cantitati insuficiente.

Diabeticii de tip I sunt afectati de boala, in general e la nastere sau din adolescenta si necesita injectii cu insulina toata viata.Diabeticii de tip II dezvolta afectiunea in general dupa varsta de 40 de ani. Acesti pacienti sunt frecvent supraponderali si regimul alimentar joaca un rol crucial in tratamentul bolii lor. Scaderea in greutate si scaderea numarul de calorii ingerate va duce la o scadere a nivelului glucozei in sange. In unele cazuri, aceste masuri sunt suficiente. Alti pacienti ar putea avea nevoie si de tratament medicamentos. Medicamentele recomandata in mod frecvent sunt cunoscute sub numele de sulfoniluree.

Ambele tipuri de diabet au tendinta de a aparea in familie, dar tipul i este considerat o boala autoimuna, desi cauza nu este pe deplin cunoscute. Bolile autoimune sunt rezultatul atacului propriilor tesuturi de catre anticoprii produsi in organism. In tipul I de diabet, tinta sistemului imunitar sunt insulele de celule din pancreas, considerate ca fiind „straine”.

Tratament Gonoree

Despre gonoree

Un test cu un diagnostic pozitiv pentru o boala cu transmitere sexuala ca gonoreea,  sculament cum este numit in termeni populari, nu este deloc un lucru distractiv sau un lucru care nu trebuie tratat cu seriozitate maxima si responsabilitate. Informatia aceasta poate cade greu moralului multora si de la persoana la persoana exista reactii diferite.Desi pare greu de crezut, mai grav decat boala in sine este senzatia de frustrare care o are pacientul, deoarece in mintea multora contactarea unei boli cu transmitere sexuala este un lucru rusinos.Nu ca ar fi un lucru responsabil, dar rusinos in nici un caz.

In ceea ce priveste tratamentul gonoreei, in cazul in care aveti o banuiala ca ati contactat aceasta boala, nu amanati. Prezentati-va cat mai repede la medic pentru ca boala este mult mai usor tratabila in prima faza. Este foarte important ca tratamentul sa inceapa cat mai repede de la primele simptome ale gonoreei. Gonoreea este relativ usor de tratat, dar dupa cum am mentionat mai sus in stare primara. Citeste tot