Categories

Regimul bolnavilor de ulcer

Despre ulcer si bolnavii de ulcer

Boala ulceroasa este o boala de durata, o boala cronica si, ca la orice boala cronica, tratamentul trebuie sa fie si el de durata. Disparitia durerilor dupa 1 – 2 luni de tratament nu inseamna ca bolnavul s-a vindecat definitiv. Dupa 6 – 7 lunidurerile pot reaparea cu aceiasi intensitate. Iata pentru ce se recomanda ca bolnavul sa ramana in evidenta medicului, pe care il va consulta periodic.

Suprimarea factorilor iritanti din alimentatie este prima masura pentru prevenirea crizelor dureroase. Se va renunta definitiv la bauturi spirtoase, abuz de condimente, mancaruri cu grasimi prajite, alimente sarate, afumate, fructe si legume crude sau prea tari (nuci, alune, castraveti etc) De asemenea, se va renunta definitiv si la tutun. Se va evita mancatul in graba, la ore neregulate, ca si obiceiul de a manca numai de doua ori pe zi (de exemplu numai la pranz si seara). Inca un amanunt: cine nu-si aranjeaza dantura are mult mai putine sanse de a se vindeca.

Lucruri importante pentru bolnavii de ulcer

Pe langa regimul alimentar, bolnavul trebuie sa adopte si un regim de viata rational. Indeletnicirile care cer o incordare nervoasa continua si tin bolnavul in tensiune trebuie schimbate, cel putin provizoriu. Enervarile in viata particulara a bolnavului nu sunt mai putin daunatoare.

Bolnavul de ulcer trebuie sa isi imparta ziua in asa fel, incat dupa programul de lucru sa poata face o plimbare sau chiar sa practice un sport in aer liber. Literatura, muzica, teatrul si cinematograful au rolul lor in mentinerea echilibrului nervos indispensabil vindecarii, ca si somnul zilnic de cel putin 8 ore. Cand toate aceste masuri sunt luate din vreme si cand bolnavul respecta programul de viata si alimentatie indicat de medic, este aproape imposibil sa nu se obtina o vindecare definitiva sau ameliorari substantiale de lunga durata Interventia chirurgicala este indicata in cazurile in care tratamentul medical nu da rezultatele dorite ca si in cazurile in care aparitia complicatiilor bolii ulceroase cere o rezolvare urgenta.

Vindecarea bolii ulceroase este im primul rand o chestiune de cooperare sustinuta intre bolnav si medicul care il ingrijeste.

Pareri, intrebari, sugestii ?

© 2011 Portal Medical · Toate drepturile rezervate ·