Pareri despre carii dentare

Despre Cariile Dentare

O cavitate mica formata in smaltul protector al dintelui poate evolua rapid intr-o carie dentara. Daca nu este tratata, dintele incepe sa se strice si pot aparea dureri. Daca infectia se propaga la tesuturile dimprejur se poate forma un abces.

Simptome carii dentare

sensibilitate crescuta la cald si la rece a dintelui afectat.
durere la contactul cu substante dulci sau acide si ca raspuns la presiune.
durere pulsatila.

Apelati la medicul stomatolog
Mergeti la medicul stomatolog imediat ce apare o durere dentara, pentru a scadea riscul aparitiei unei carii.

De ce apar cariile dentare ?

Cariile dentare apar mai frecvent din cauza unei alimentatii bogate in zahar sau daca mancati alimente moi. Igiena dentara precara incaurajeaza dezvoltarea bacteriilor care produc cariile. Printre alti factori de risc se numara dieta saraca in minerale, starea precara de sanatate, stresul si menopauza.

Tratamente naturiste pentru cariile dentare
Pentru indepartarea bacteriilor care populeaza in mod obisnuit gura:
– galbenele – infuzati 5 grame de inflorescente uscate intr-o cana cu apa clocotita timp de 5 minute. Strecurati, raciti si folositi lichidul ca apa de gura sau ca gargara de 3 ori pe zi.
– cimbru – infuzati 2 grame de planta uscata la o cana cu apa clocotita timp de 5 minute, apoi strecurati. Raciti si folositi ca apa de gura de 2 – 3 ori pe zi.
– smirna ticnitura 1:5, o lingurita in apa. Folositi ca gargara de 3 ori pe zi.

Pentru durerile de dinti:
– cuisoare – mestecati cate un cuisor de 3-4 ori pe zi. Alternativ, masati cu o picatura de ulei esential dintele dureros de 2-3 ori pe zi timp de 3 zile.
– menta – o lingurita de frunze uscate se infuzeaza in 150 ml de apa clocotita timp de 5 minute, apoi lichidul se strecoara.Se raceste si se foloseste ca apa de gura de 2-3 ori pe zi.
– ardei iute – amestecati un varf de cutit de pulbere de ardei cu 25 ml de suc de lamaie, apoi adaugati apa fierbinte si miere dupa gust. Spalati gura cu acest lichid de 2 ori pe zi.
– levanda – puneti 2-3 grame de flori uscate intr-o cana cu apa clocotita. Infuzati timp de 5-10 minute. Raciti, stecurati si folositi ca apa de gura de 2-3 ori pe zi.

Cum putem preveni cariile dentare ?

mentineti o buna igiena orala prin spalarea dintilor si prin folosirea atei dentare de 3 ori pe zi – incercati o pasta de dinti care sa contina arbore de ceai sau ulei de eucalipt.
folositi o apa de gura antibacteriana cu arbore de ceai sau manuka.
mergeti regulat la stomatolog.
pastrati o dieta sanatoasa, evitand gustarile cu zahar si racoritoarele indulcite cu zahar.
nu lasati resturile unor alimente acide, ca merele, in gura. Clatiti-va gura cu apa sau spalati-va pe dinti dupa ce mancati.
mestecati bine alimentele.
trebuie sa stiti ca o cantitate mica de fluor ajuta la protejarea dintilor, insa excesul de fluor poate favoriza aparitia cariilor. Cantitatea prezenta in pastele de dinti fluorate pare sa fie buna si eficienta; cu toate acestea, suplimentele cu fluor (cu exceptia formelor hemeopate) nu sunt recomandate.

…vezi si articolul despre afectiuni gingivale.

https://medicul.net/index.php/stomatologie/afectiuni-gingivale/

Prevenirea cariilor dentare prin vaccinare

Dintre toate mijloacele de control al placii bacteriene specifica este doar utilizarea raspunsului imun a anticorpilor omologi componentelor microbiene cu efect cariogen demonstrat (Streptococul mutans). Aspectul cel mai important al vaccinarii anticarioase il constituie raportul risc / beneficiu in cazul unei boli care nu pune viata in pericol, asa cum este caria dentara. in astfel de cazuri, nu sunt tolerate reactiile adverse, iar aplicarea vaccinarii parenterale anticarie la om pune mari probleme de siguranta, deoarece exista o reala posibilitate de inducere a reactiilor autoimune cu acest tip de vaccin.

Imunizarea sistemica antistreptococica aplicata maimutelor de experienta a indus un raspuns imun predominat IgG, care se stie ca produce o reactie inflamatorie in tesuturi, cu cresterea consecutiva a permeabilitatii acestora pentru antigene. Un raspuns crescut IgG antistreptococi mutans in tesuturile gingivale ar putea pune in pericol bariera naturala reprezentata de gingie impotriva antigenelor placii bacteriene.

O alta problema particulara a vaccinurilor streptococice este legata de fenomenul de reactie antigenica incrucisata dintre proteinele streptococice si tesutul muscular cardiac, aparuta la animalele de laborator. Desi maimutele vaccinate impotriva cariei nu au prezentat leziuni cardiace, exista temerea ca vaccinul ar putea determina leziuni cardiace la om. Din rezultatele cercetarilor actuale reiese ca, cel putin in prezent, imunizarea sistemica anticarioasa nu este posibila.

In ceea ce priveste calea de imunizare, alta decat cea parenterala, cercetarile pe animale au dovedit ca imunizarea pe cale orala induce un raspuns IgA exclusiv in secretiile bucale, fapt ce elimina posibilitatea aparitiei reactiilor autoimune si aparitia inflamatiei in tesuturi, deoarece anticorpii IgA nu induc inflamatia. Cercetari actuale pe rozatoare demonstreaza ca un interes deosebit il constituie imunizarea pe cale intranazala, mult mai eficienta decat calea orala, cu inducerea raspunsurilor s – IgA.

Prevenirea secundara a cariei dentare

Prevenirea secundara a cariei dentare cuprinde diagnosticul precoce al cariei dentare si metodele de interventie terapeutica în fazele incipiente de îmbolnavire. Procesul carios este un proces dinamic care începe prin demineralizarea superficiala a smaltului, demineralizare ce poate fi reversibila prin schimbarea conditiilor care au generat-o. Demineralizarea are ca rezultat intrarea în disolutie a unor elemente minerale din structurile dentare, printre care si fluorul. Cand intensitatea atacului cariogen scade, atat prin reducerea productiei de acid, cat si prin neutralizarea lui de catre sistemele tampon ale placii bacteriene, prezenta fluorului determina procesele de remineralizare.

Studii histologice demonstreaza ca leziunea carioasa nu este numai un proces de demineralizare progresiva ci un proces alternant de distructie si reparare (A. ILIESCU, M. GAFAR – 2001). Caria incipienta reprezinta prima manifestare evidenta a activitatii carioase în smalt, cand demineralizarea nu s-a extins la jonctiunea amelo-dentinara, suprafata smaltului ramanand dura, intacta si neteda la palpare. La examenul microscopic la o carie incipienta în evolutie se observa la suprafata zonei triunghiulare de demineralizare o zona mai mineralizata formata prin reprecipitarea sarurilor solubilizate din profunzime sau a celor proprii placii bacteriene. Examene histochimice demonstreaza ca în stadiile initiale se produce demineralizarea numai a componentei anorganice, fara modificari ale componentei organice. Remineralizarea se produce numai acolo unde trama organica nu a fost atacata.

Demineralizarea smaltului duce la modificarea proprietatilor optice ale acestuia, determinand aparitia unor pete netede, albe, opace la suprafata acestuia, vizibile cand dintele este uscat, fapt ce i-a conferit si denumirea de „pata alba cretoasa”. De multe ori, caria incipienta este neglijata datorita lipsei mijloacelor de evidentiere a leziunilor, a mascarii lor, prin prezenta depozitelor organo-minerale, a salivei si a pastrarii unui strat superficial de smalt aproape integru.

Leziunea incipienta poate fi diagnosticata la inspectie pe un dinte curat si uscat, prin control vizual sau folosind sonda, fara presiune, aparand ca o „pata alba cretoasa” cu suprafata neteda, intacta. în cazul leziunilor mai avansate, suprafata poate fi rugoasa, cu smaltul mai moale decat smaltul normal. Sonda va fi manevrata cu blandete pentru a nu prabusi prismele demineralizate cu potential de remineralizare. „Pata alba cretoasa” sau „leziunea nepigmentata” (White-spot) poate sa releve doua stadii distincte ale leziunii incipiente: o leziune mai putin accentuata, cand pata alba apare numai pe smaltul uscat, fata de leziunea la care pata alba apare si pe o suprafata de smalt umezita. Faptul se explica prin diferentele de indice de refractie: 1,62 la hidroxiapatita, 1,33 la apa si 1,0 la aer. Pe suprafata uscata, cele mai mici microcavitati se observa datorita diferentei mari a indicilor de refractie, aer si hidroxiapatita. Suprafata umezita are microcavitatile umplute cu apa cu indice de refractie apropiat de cel al hidroxiapatitei, deci pentru a putea fi vizibila, microcavitatile trebuie sa fie mai mari.

Leziunile incipiente, de obicei, sunt usor vizibile pe suprafetele vestibulare si orale ale dintilor, pe suprafetele proximale sunt mai greu de depistat. La nivelul santurilor si fosetelor, pata alba cretoasa, formandu-se pe ambii versanti ai fisurii, este mai dificil de observat. Palparea cu sonda trebuie facuta cu mult discernamant pentru ca, în cazul unei leziuni incipiente, presiunea exercitata cu sonda poate împiedica un proces de remineralizare spontana a leziunii. În gropitele si fisurile profunde o sonda ascutita poate patrunde chiar daca histologic nu este carie. Marmoratiile din santuri si gropite, precum si faptul ca sonda „agata” nu reprezinta indicatii relevante pentru stabilirea diagnosticului ‘de carie. Controlul cu sonda nu depisteaza decat o leziune ce a progresat pana la dentina, cand vizual apare culoarea brun-cenusie a smaltului subminat. Leziunile incipiente de pe fetele aproximale sunt detectate greu deoarece acestea nu sunt accesibile controlului vizual sau tactil. Aceste leziuni sunt descoperite, de obicei, în stadiu cavitar.

Intre posibilitatile practice de diagnostic precoce se înscriu:
· observatia directa sau dupa separarea dintilor monoradiculari cu ajutorul inelelor de cauciuc, benzi de cauciuc, pene de lemn (separare lenta);
· iluminare cu sistemul FOtI (Fibre Optic Transillumination);
· examenul radiologie pentru depistarea cariilor incipiente situate pe suprafetele proximale, cand suprafetele de contact sunt foarte stranse. Leziunile incipiente situate doar în smalt, datorita fenomenului de „sumare” a planurilor, pot sa nu fie vizibile;
· analiza computerizata a imaginilor radiografice (PITTS – 1984) poate detecta leziuni aproximale cantonate numai în smalt.

Pentru remineralizarea leziunilor incipiente în smalt, se intervine prin:
· asigurarea controlului placii bacteriene;
· modificarea dietei, în cazul unei diete cariogene;
· aplicatii topice cu fluor (apa de gura, pasta de dinti sau chiar prin efectul local al apei potabile fluorizate sau a tabletelor cu fluor supte, remineralizarea producandu-se prin precipitarea sarurilor din lichidul bucal;
· clatiri cu solutii remineralizante – dihidrofosfat de calciu si fluorura de sodiu la un pH de 6;
· aplicatii topice – gluconat de calciu urmate de NaF 2%.

Studiile realizate de BACKER – DIRKS (1966) au dovedit ca jumatate din leziunile incipiente, observate pe suprafetele netede ale dintilor la pacientii urmariti pe o perioada de 8 – 15 ani, s-au vindecat spontan în conditiile unei bune igiene dentare. Folosirea uiior solutii fluorurate, dublata de o dieta necariogena permite remineralizarea leziunilor carioase incipiente. La reluarea dietei cariogene, leziunile carioase remineralizate s-au dovedit mai rezistente la carie, comparativ cu zonele înconjuratoare (KOULORIDES -1980). Leziunile carioase sunt reversibile numai în cazul leziunilor incipiente, cand nu a aparut cavitatea. Aceasta, aparuta, defectul nu se mai reface, va progresa, dar se poate opri în evolutie daca placa bacteriana este îndepartata.

*Pentru a surprinde leziunile incipiente în smalt, ce ofera posibilitatea remineralizarii acestora, se recomanda ca examinarile sa se faca la intervale de 6 luni.

Pasta de dinti

Rezultatele unor studii ample considera ca diminuarea importanta a prevalentei cariei dentare în ultimile decenii, în tarile industrializate, se datoreaza fluorului continut în pastele de dinti (HAIKEL -1999). Fluorura de sodiu, fluorura fosfatica acida, monofluorfosfatul de sodiu, fluorura de staniu, aminele fluorurate sunt compusii de fluor continuti în pastele de dinti care au fost testati ca inhibitori ai dezvoltarii cariilor dentare.

Pastele de dinti cu NaF au aparut primele si aveau în compozitie substante abrazive, carbonati si fosfati de calciu. Acestea inactivau fluorura de natriu si o transformau în fluorura de calciu, foarte putin solubila. Pastele cu fluorura de staniu (SnF2) s-au dovedit eficace, dar au fost abandonate datorita aparitiei coloratiei extrinseci, care nu putea fi usor îndepartata de pe suprafata obturatiilor cu materiale fizionomice. ERICSSON (1961) a recomandat utilizarea în pastele de dinti a monofluorfosfatului de sodiu (MFP), care ramâne relativ stabil din punct de vedere chimic la un pH fiziologic si este compatibil cu majoritatea sistemelor abrazive bazate pe carbonat de calciu.

Firma COLGATE, în urma cercetarilor lui HODGE (1980), a încercat îmbunatatirea acestor paste prin adaugarea de giicerofosfat de calciu si fluorura de sodiu crescând concentratia de fluor la 1450 ppm (Colgate dental cream) sau chiar la 2050 ppm F (Colgate dual flours). Pentru zonele fara deficit de fluor în apa potabila exista rezerve în recomandarea folosirii pastelor de dinti cu continut ridicat de fluor la copii în cursul mineralizarii si maturarii smaltului dintilor permanenti datorita posibilitatii aparitiei fluorozei dentare.

Pastele de dinti cu aminofluoruri au eficienta crescuta datorita afinitatii aminofluorurilor fata de smalt chiar în cazul concentratiilor mici. Ele combina efectul detergent al aminelor alifatice cu efectul succesiv al ionului de fluor. Aplicarea locala a fluorului, prin intermediul pastelor dinti, la persoanele care fac periaj zilnic, are urmatoarele avantaje:
– permite contactul fluorului pe suprafetele de smalt libere de placa bacteriana;
– fluorul contribuie la inhibarea formarii si dezvoltarii placii bacteriene. Pastele de dinti se aleg în functie de vârsta si de riscul de aparitie a cariilor. La copilul mai mic de sase ani, cu risc scazut la carie, pasta nu trebuie sa contina mai mult de 600 ppm de fluor. La copilul cu risc crescut se recomanda pasta standard (1000 ppm F), dar în cantitate mica si controlata. La copilul mai mare de sase se recomanda pasta standard sau o pasta cu o concentratie mai ridicata de fluor (1450 ppm F).

Clatirile bucale – Apele de gura cu fluor
Metoda de fluorizare locala, prin clatirile orale, a fost aplicata în SUA si Scandinavia, ca apoi sa fie preluata pe scara larga. S-au utilizat solutii de NaF, SnF2, APF, fluorura de amoniu.
Concentratiile folosite pentru clatirile bucale sunt :
· 0,05% NaF pentru ciatire zilnica;
· 0,2% NaF pentru clatirea saptamânala;
· 0,1 % SnF2 pentru clatirea zilnica.

Cercetarile au demonstrat ca se obtin rezultate pozitive cu oricare din combinatii, eficacitatea lor depinzând de concentratia ionului de fluor, de frecventa clatirilor, de timpul cât se asigura contactul cu suprafetele dentare. Clatirile bucale efectuate zilnic, timp de mai multi ani, au dus la o scadere a incidentei cariei cu 35%. Metoda nu este indicata la copii sub 5 ani deoarece pot înghiti o cantitate din solutie.

Prevenirea cariilor prin cresterea rezistentei dentare

Tesuturile dure dentare opun o rezistenta la atacul cariogen, rezistenta variabila în functie de grupe de dinti, de diferite suprafete ale aceluiasi dinte si de individ. Mai mult, ea poate sa varieze în decursul vietii la acelasi individ. Aceasta variabilitate a rezistentei structurilor dentare este conditionata, pe de o parte, genetic si, pe de alta parte, de o serie de factori care actioneaza în timpulformarii structurilor dentare, în perioada de maturare preeruptiva si în perioada posteruptiva.

Formarea smaltului se face dupa un model subordonat genetic, astfel ca fiecarei prisme de smalt îi corespunde un ameloblast anume pozitionat, care prezinta, la polul dinspre dentina, o prelungire protoplasmatica (TOMES), ce reprezinta prematricea organica a smaltului. Impregnarea substantei organice a smaltului cu saruri minerale se face treptat, printr-un proces fizico-chimic. Într-un anumit moment al dezvoltarii intervine o descarcare brusca de apa si proteine cu o încarcare masiva de saruri minerale, cu transformarea cristalelor incipiente de octofosfat de calciu în cristale de fosfat de calciu – hidroxiapatita.

Acest proces de epitaxie este dependent de: activitatea enzimatica din ameloblast, de valoarea pH-ului, de temperatura, de presiune si de concentratia ionica. Astfel, când nu sunt îndeplinite toate aceste conditii, procesul poate sa fie perturbat, survenind întârzieri în fenomenul de hidroliza, cu aparitia de zone de ectofosfat de calciu si carbonat de calciu, ce compromit calitatea smaltului, ambele cu o rezistenta mult scazuta la atacul acid. Prezenta ionului de fluor creste viteza de hidrolizare si garanteaza, astfel, aparitia unui smalt de calitate.

Compozitia smaltului adult: substante minerale 95%, apa 4%, matricea organica 1%. Matricea organica este formata, în principal dintr-o proteina asemanatoare keratinei si un mucopolizaharid (condroitinsulfatul). Matricea organica este repartizata sub forma de retea continua interprismatica si sub forma unor formatiuni particulare: „lamele”, „smocuri” si „fusuri”. Substantele minerale sunt alcatuite din fosfati de calciu, constituiti sub forma de hidroxiapatita 90%, fluorapatita 3%, restul fiind carbonati, silicati. Apa smaltului este legata de moleculele proteice (aproximativ 97%), iar restul se gaseste libera în spatiile interprismatice. Solubilizarea acida a smaltului este dependenta de legaturile fizicochimice care se realizeaza între matricea organica si componenta anorganica a smaltului.

Se presupune ca unele fenomene, ce intervin în perioada de mineralizare, pot modifica legaturile de afinitate dintre matricea organica a smaltului si componenta anorganica cu influente negative asupra mineralizarii. Astfel, depunerea, concentrarea si cristalizarea sarurilor minerale, precum si legaturile cu substanta organica a smaltului pot fi perturbate prin modificari ale mediului intern, cât si printr-un aport insuficient si/sau neproportional ale substantelor constitutive.

Mineralizarea smaltului nu se termina odata cu eruptia dintilor, ea este completata în faza de maturatie a smaltului pe baza mineralelor din saliva. Tulburarile metabolice produse de carentele vitaminice, alimentatie nerationala, tulburarile endocrine sau bolile infecto-contagioase ale mamei gravide sau ale copilului duc la perturbatii, cu consecinte negative asupra organului dentar în formare la fat sau asupra dezvoltarii si mineralizarii dintilor la copii.

Dintii

Dintii sunt organe specializate de consistenta dura aflate la nivelul gingiilor, incastrati in oasele maxilare. Ei au rolul de a marunti alimentele solide prin muscare si mestecare. Partea vizibila a dintilor poarta numele de coroana. Se compune dintr-un invelis dur, calcificat, numit dentina (similar osului compact dar nevascularizat), acoperita de un strat sibtire mai dur numit smalt dentar. Radacina este incastrata intr-o cavitate a osului maxilar (alveola). E alcatuita din dentina acoperita cu un strat de cementl impreuna cu ligamentele periodontale, ancoreaza radacina in osul in care sunt sapate alveolele dentare.

Dintii in interior

In interiorul dintilor se gaseste cavitatea pulpara care contine pulpa care contine pulpa dentara formata din tesut conjunctiv moale, vase de sange si nervi. Pulpa este legata de osul maxilar prin radacina. La nivelul celor doua maxilare, exsita acelasi mod de dispunere al dentitiei definitive (a adultului). De fiecare parte a maxilarului sunt 8 dinti : 2 incisivi, 1 canin, 2 premolari si 3 molari, in total 32 de dinti. Copii au 20 de dinti de lapte, cu un molar in fiecare cadran.

Citeste tot →