Igiena alimentatiei este inclusa de OMS intre cele patru mijloace deprevenire a cariei dentare, alaturi de fluorizarea generala si locala, sigilarea santurilor si fosetelor si igiena buco-dentala. Educatia privind igiena alimentatiei are un rol important in mentinerea sanatatii orale.
Prin dieta se intelege totalitatea alimentelor solide si lichide ingerate care includ componentele nutritive. Acestea vin in contact cu dintii, cu parodontiul si cu placa bacteriana. Dintre constituentii dietei, intereseaza in mod deosebit hidratii de carbon cu rol deosebit in etiopatogenia cariei dentare. Initial, cercetarile dadeau o pondere mare actiunii postrezorbtive a hidratilor de carbon in perioada de formare a dintilor (SOGNAES, citat de OLTEAN si colab., 1996), dar majoritatea cercetarilor ulterioare a demonstrat punctul de vedere a lui MÜHLEMANN (1969), cum ca hidratii de carbon actioneaza in primul rand prerezorbtiv. Hidrocarbonatele cele mai frecvent intalnite in alimentatie sunt: polizaharidice (amidonul, dizaharidele, zaharoza, maltoza) monozaharidice (glucoza, fructoza, lactoza, galactoza).
Polizaharidele – Amidonul
Amidonul din grau, cartofi, porumb, orez – neprelucrat alimentar -este virtual neacidogen (FROSTELL -1972). Amidonul hidrolizat insa, ajuns in cavitatea bucala, in contact cu saliva, este descompus de catre amilaza salivara pana la maltaza, iar aceasta, la randul ei, este scindata sub actiunea maltazei salivare in doua molecule de glucoza, care ar putea fi folosita de microorganismele placii bacteriene la producerea de acizi. Studii longitudinale (RUGG-GUNN – 1987) demonstreaza ca o alimentatie bogata in amidon, dar fara zahar, este putin cariogena. O dovada a cariogenitatii reduse a amidonului, este oferita de studiul pacientilor cu intoleranta ereditara la fructoza. Acestia nu pot consuma zahar (care se scindeaza in glucoza si fructoza), dar consuma cantitati mai mari de produse din amidon, (care se descompun numai in glucoza) si prezinta carii foarte putine (HEWBURN-1990). Dar adaugarea zaharului creste capacitatea cariogena a alimentelor ce contin amidon, aderenta amidonului cumulandu-se cu cariogenitatea zaharului.
Dizaharidele – Zaharoza
Zaharoza (sucroza), cu denumirea curenta de zahar, este o dizaharida, care, prin hidroliza, se descompune in glucoza si fructoza. Zaharoza este cea mai des asociata cu caria dentara. Acest lucru s-a bazat pe rezultatele experimentelor pe animale, care au demonstrat,-in primul rand, ca un numar mare de carii au aparut la grupurile cu dieta bogata in zaharoza, comparativ cu alte zaharide si, in al doilea rand, ca doar zaharoza este capabila sa stimuleze productia mare de dextran in placa. MIHALER (1972) a demonstrat ca la sobolani hrana ce continea numai 1% zaharoza este cariogena, maximum de cariogenitate obtinandu-se la 5% zaharoza, dar combinatia de 2% zaharoza cu 50% amidon in hrana este chiar mai cariogena.
Studiile au demostrat ca, la aceeasi cantitate de hrana cariogena, se obtine o incidenta mult mai mare a cariilor, in raport cu cresterea frecventei administrarii (FIRESTONE). Experiente pe sobolani au aratat ca toate tipurile de di si monozaharide (zaharoza, glucoza, fructoza si lactoza) sunt cariogene, dar zaharoza este cea mai activa (GREMBY 1969, 1974). in prezenta zaharozei se obtin placi bacteriene mai groase, sub care pH-ul poate sa coboare mai mult si sa ramana coborat pentru o mai lunga perioada. in afara studiilor experimentale pe animale si a celor statistice privind rolul consumului de hidrocarbonate in aparitia cariei, au existat studii pe oameni in care s-au modificat regimurile alimentare, studii ce au verificat si completat rezultatele obtinute pe animale. Cel mai amplu studiu interventionist s-a realizat la VIPEHOLM pe handicapati psihici, intre anii 1945 si 1953, si a fost prezentat de GUSTAFFSON in 1954. Organizat de Ministerul Sanatatii din Suedia intr-un spital de bolnavi psihici, al caror regim putea fi strict controlat, a cuprins grupuri de studiu la care s-a administrat zahar in cantitati diferite, modalitati diferite (sirop, paine, ciocolata, caramele) si orare diferite (la mesele pricipale, intre mese). Examenele clinice au fost realizate in sistem dublu orb; s-au realizat fotografii cu film muscat, modele de studiu si fotografii pentru fiecare subiect, la fiecare examinare.
Concluziile studiului au fost:
· Consumul de zahar in timpul meselor principale este insotit de o crestere mica a incidentei cariei dentare;
· Consumul de zahar in timpul meselor principale, dar si in perioadadintre mese este insotit de o crestere marcata a incidentiei cariei dentare;
· Cresterea activitatii carioase se intrerupe odata cu retragerea zaharului din alimentatie;
· Rata aparitiei leziunilor carioase in conditii experimentale este o variabila individuala;
· Leziuni carioase apar si in cazul evitarii consumului de zahar.
Pentru ca testarile in vitro pe asa numitele „guri artificiale” („ORAFAX”) sunt criticate pentru diferentele de comportament dintre ele si cavitatea bucala reala s-au folosit tehnici de producere a leziunilor incipiente a suprafetelor de smalt la dinti inclusi in punti sau proteze provizorii. Folosind teste de microduritate (KOULORIDES – 1976), microradiografii (PEARCE – 1979) sau grad de permeabilitate la o solutie- cu iod, s-au testat modificarile aparute in smalt in urma interactiunii placii bacteriene cu diferite alimente.
Rezultatele acestor cercetari arata ca zaharul si produsele de zahar produc carii in functie de:
· momentul consumarii lor, si anume cariogenitatea este crescuta daca acestea sunt consumate intre mese;
· frecventa consumului;
· concentratia in zahar a produselor. Demineralizarea fiind proportionala cu cresterea concentratiei de zahar si frecventei prizelor.
Monozaharidele
SCHEININ si MOKINEN (1975) au demonstrat ca, la oameni, monozaharidele, in prezenta unor placi bacteriene suficient de groase, au un potential cariogen egal cu cel al zaharozei. FROSTEL (citat de OLTEAN si colab.) sustine ca lactoza si galactoza sunt semnificativ mai putin cariogene decat zaharidele.
Potentialul acidogen al hidrocarbonatelor este dependent de clearance-ul oral (timpul de stationare in cavitatea bucala).
Clearance-ul bucal al hidrocarbonatelor depinde de :
· consistenta si aderenta alimentului;
· secretia salivara provocata de aliment;
· retentivitatile dintilor si arcadelor dentare naturale sau artificiale;
· capacitatea de autocuratire.
Clearance-ul oral (BRAMSTED – 1967) diferita de la individ la individ. La acelasi individ depinde de forma de prezentare a produsului, anumite produse lipicioase vor stationa mai mult decat bauturile dulci. Arcadele indemne favorizeaza autocuratirea, in timp ce factorii retentivi bucali (carii, lucrari protetice) prelungesc timpul de clearance. Clearance-ul cel mai lung – de 40 de minute – il are guma de mestecat cu zahar; dulciurile (caramele, bomboane, ciocolata) au un timp de 15 – 20 minute si 5 minute timpul cel mai scurt, il au bauturile racoritoare, legumele si fructele proaspete.
Prelungirea timpului de clearance este favorizata de:
– secretie salivara scazuta;
– vascozitate crescuta a salivei;
– factori retentivi locali.
Scurtarea timpului de clearance este influentata decresterea rapida a cantitatii de saliva prin folosirea la sfarsitul mesei a unor alimente de consistenta crescuta sau puternic aromatizate (legume crude, fructe proaspete etc).