Varza Murata

Pentru 1 butoi de 60 litri ai nevoie de :

  • 35 de verze potrivite si bine coapte plus 3 – 4 verze de rezerva;
  • 4 – 5 radacini de hrean;
  • 4 – 5 mere;
  • 2 – 3 gutui;
  • 1 stiulete de porumb;
  • boabe de mustar;
  • coriandru;
  • ienibahar;
  • cuisoare;
  • marar uscat;
  • sare grunjoasa neiodata;

Cum procedezi : curati varza de frunzele verzi si rupte, scobesti cotoarele cu un cutit, iar in gaurile formate pui cate 1 lingurita de sare grunjoasa. Asezi in butoi mai intai marar uscat, hrean, boabe de mustar, coriandru, ienibahar, cuisoare, felii de mere si gutui, boabe de porumb si apoi varza, iar daca ramane spatiu intre verzele intregi, asezi jumatati sau sferturi din verzele mai mari. Peste fiecare rand de varza mai pui cate 2 pumni de sara grunjoasa, pentru intreg butoiul sunt necesare 2 – 2,5 kg de sare grunjoasa.

Dupa ce ai asezat varza, pui peste ea marar uscat si 2 scandurele curate , asezate in cruce pentru ca varza sa nu se ridice si sa ramana fara zeama. Pui apa rece si astupi butoiul cu capacul. Tii butoiul pentru 2 – 3 zile la caldura, in bucatarie. Verifici apoi butoiul daca a scazut saramura, mai completezi cu vara (la care ai scobit cotorul si ai pus 1 lingurita de sare), si, eventual, mai pui apa sarata. Rastorni apoi butoiul si il dai de-a dura de cateva ori, pentru ca sarea sa nu se lase pe fundul vasului. Dupa ce s-a amestecat bine saramura, pui butoiul la loc racoros si ferit de inghet sau caldura mare. Astfel, varza ramane tare pana primavara tarziu.

Sfaturi :

  • Foloseste pentru murat numai varza de toamna, care este maturizata in octombrie – noiembrie;
  • Daca varza este mai mare, o tai in jumatati;
  • Alege capatini de varza tari si indesate, fiindca au frunza mai buna pentru sarmale si se aseaza mai bine in butoi.
  • Varza se pune la murat dupa Sfantul Dumitru (26 Octombrie), fiindca atunci varza de toamna este bine coapta.

Gogonele Murate

Pentru un borcan sau bidon de 10 l ai nevoie de :

  • 7 – 8 kg gogonele
  • tulpini de marar
  • crengute de visin
  • boabe de mustar si piper
  • cativa catei de usturoi
  • 4 – 5 linguri otet de 9 grade
  • sare

Cum procedezi : cureti si speli bine gogonelele, apoi le asezi in borcan sau bidonas de plastic. Printre gogonele pui cativa catei de usturoi, boabe de mustar si de piper, iar deasupra cateva bete de marar uscat si cateva crengute de visin cu tot cu frunze.

Separat, pregatesti saramura astfel : la fiecare litru de apa pui 1 si 1/2 lingura de sare. Amesteci bine apa cu sarea pana ce aceasta se dizolva  si torni solutia peste gogonele. Deasupra pui 4 – 5 linguri de otet de 9 grade si dai borcanul la rece.