Infectiile bacteriene in timpul sarcinii

Infectiile de tract urinar sunt cele mai frecvente tipuri de infectii bacteriene în sarcina. Bacteriuria asimptomatica apare în pâna  la 7% din sarcini. Modificarile fiziologice din sarcina, cum  ar fi dilatarea, indusa hormonal, a tractului urinar, hidronefroza  si refluxul vezicoureteral predispun la bacteriurie asimptomatica,  iar la o treime din pacientele cu aceste stari apar pielonefrite,  de obicei în timpul ultimului trimestru. Cele mai multe cazuri  de pielonefrita se dezvolta în ultima perioada a sarcinii, fiind  precedate de bacteriuria asimptomatica în primul trimestru  de sarcina. Deoarece peste 75% dintre pielonefritele acute  asociate cu sarcina pot fi evitate prin tratarea bacteriuriei  asimptomatice, este recomandat screeningul pentru bacteriurie  la prima vizita prenatala. Escherichia coli este cel mai frecvent  microorganism izolat, iar tratamentul pentru bacteriuria asimptomatica,  ce consta din administrarea timp de 3 zile de ampicilina,  cefalexina, nitrofurantoin sau sulfizoxazol, este adecvat, desi  acest ultim drog nu trebuie folosit în timpul ultimei luni de  gestatie deoarece poate produce icter la copil. La femeile cu  bacteriurie asimptomatica, culturile din urina ar trebui obtinute  la intervale lunare pâna la sfârsitul sarcinii. Recidivele necesita  tratament.

Infectiile intrauterine apar în pâna la 4% din sarcini si  sunt asociate cu o morbiditate si o mortalitate crescute în  perioada prenatala. Infectia intraamniotica este cea mai frecventa  când infectia ascendenta urmeaza rupturii de membrane, dar  este întâlnita de asemenea si în prezenta membranelor intacte,  în special în travaliile înainte de termen. Infectia este de obicei  polimicrobiana, implicând atât E. coli anaerobi, micoplasme  genitale, Gardnerella vaginalis si streptococi de grup B.  Deoarece semnele clinice timpurii pot fi subtile, diagnosticul necesita un grad înalt de atentie. Indiciile clinice cuprind  febra, tahicardia materna sau fetala, uter sensibil, lichid amniotic  cu miros respingator si leucocitoza. În plus, diagnosticul se  bazeaza pe rezultatele frotiului din lichidul amniotic colorat  Gram, pe concentratia glucozei si activitatea esterazei leucocitare  a lichidului amniotic. Este indicata extragerea fatului. Tratamentul  antibiotic trebuie început preferabil în timpul travaliului  decât dupa aceea. Sunt indicate antibioticele cu spectru larg,  cum ar fi ampicilina si gentamicina.

Infectiile postpartum ramân cea mai frecventa cauza de  mortalitate materna în Statele Unite. Majoritatea deceselor  sunt datorate infectiilor endometriale postpartum complicate  de abcese pelviene, peritonite sau tromboflebite pelviene.  Rata endometritelor variaza de la 1 la 3% dupa nasterea pe cale vaginala si de la 6 la 18% dupa operatia cezariana.  Endometrita trebuie suspicionata atunci când o pacienta are  febra dupa 1-2 zile de la nastere. Ruptura membranelor si operatia cezariana ce urmeaza dupa debutul travaliului sunt  factori importanti de risc pentru endometrita postpartum. Putine  paciente manifesta toate semnele clasice, cum ar fi febra,  durerea abdominala, starea generala alterata si lohii purulente  sau cu miros respingator. Explorarea trebuie sa includa hemograma  completa, hemoculturi si culturi din tractul genital.  Endometrita postpartum este de obicei o infectie polimicrobiana.  Cele mai frecvente bacterii patogene responsabile de endometrita  postpartum sunt streptococii de grup B, amestecul de microorganisme  aerobe si anaerobe, E. coli si enterococii. Streptococii  de grup B sunt cei mai frecvent izolati din hemoculturile  pacientelor cu endometrita. Tratamentul depinde de microorganismul  cultivat, dar sunt de obicei folosite antibioticele cu  spectru larg sau combinatii cum ar fi ampicilina, un aminoglicozid  si clindamicina.

Streptococul de grup B a devenit o cauza  majora de bacteriemie postpartum, constituind 10 pâna la  20% din speciile izolate în hemoculturi de la femeile internate  în sectiile de obstetrica. Sursa acestor infectii este reprezentata  de streptococii de grup B ce colonizeaza tractul genital feminin.  Desi majoritatea acestor paciente au o evolutie necomplicata  în urma tratamentului antibiotic adecvat, ocazional se întâlnesc  complicatii cum ar fi abcese pelviene, soc septic si tromboflebite  septice. Majoritatea infectiilor severe cu streptococ de grup  B din sarcina sunt asociate cu o sursa identificabila, cum ar  fi endometrita sau o infectie de tract urinar. Streptococii de  grup B pot fi transmisi nou nascutului pe perioada perinatala.  Rata infectiulor severe cu streptococi de grup B la nou nascuti  este de 1,8 la 1000 de nou nascuti vii.

Listeria monocytogenes este o alta  bacterie patogena care determina o morbiditate specific legata  de sarcina. Infectia poate aparea în orice moment în timpul  sarcinii, dar este mai frecventa în timpul celui de-al treilea  trimestru. Frecvent, simptomele sunt sugestive pentru o infectie  de tract urinar, dar uroculturile sunt sterile. Diagnosticul se  pune pe baza unei hemoculturi pozitive. Severitatea clinica  a infectiei se poate întinde de la o febra moderata, pâna la o  boala severa. Aceasta infectie poate precipita travaliul si poate  avea ca rezultat nasterea prematura a unui copil mort sau  infectat. Tratamentul consta în ampicilina sau penicilina.

Neisseria gonorrhoeae poate fi transmisa  de la mama la copil in utero, în timpul nasterii sau în perioada  postpartum. Cea mai frecventa problema clinica cauzata de  aceasta transmitere este conjunctivita gonococica a nou-nascutului.  Instilarea conjunctivala a unei soluAii apoase 1% de  nitrat de argint este eficienta în prevenirea cecitatii cauzate  de aceasta infectie. Sifilisul congenital apare prin infectarea fatului in utero. Treponema pallidum  se transmite la fat cel mai frecvent în stadiile timpurii ale  sifilisului, în orice moment din timpul sarcinii. Infectarea  fatului înainte de luna a patra este rara. Sifilisul poate avea  efecte severe asupra produsului de conceptie, incluzând moartea  fatului, boli neonatale sau infectia latenta.