Etichetă: tratament carii

Despre Cariile Dentare

O cavitate mica formata in smaltul protector al dintelui poate evolua rapid intr-o carie dentara. Daca nu este tratata, dintele incepe sa se strice si pot aparea dureri. Daca infectia se propaga la tesuturile dimprejur se poate forma un abces.

Simptome carii dentare

  • sensibilitate crescuta la cald si la rece a dintelui afectat.
  • durere la contactul cu substante dulci sau acide si ca raspuns la presiune.
  • durere pulsatila.

Apelati la medicul stomatolog
Mergeti la medicul stomatolog imediat ce apare o durere dentara, pentru a scadea riscul aparitiei unei carii.

De ce apar cariile dentare ?

Cariile dentare apar mai frecvent din cauza unei alimentatii bogate in zahar sau daca mancati alimente moi. Igiena dentara precara incaurajeaza dezvoltarea bacteriilor care produc cariile. Printre alti factori de risc se numara dieta saraca in minerale, starea precara de sanatate, stresul si menopauza.

Tratamente naturiste pentru cariile dentare
Pentru indepartarea bacteriilor care populeaza in mod obisnuit gura:
– galbenele – infuzati 5 grame de inflorescente uscate intr-o cana cu apa clocotita timp de 5 minute. Strecurati, raciti si folositi lichidul ca apa de gura sau ca gargara de 3 ori pe zi.
– cimbru – infuzati 2 grame de planta uscata la o cana cu apa clocotita timp de 5 minute, apoi strecurati. Raciti si folositi ca apa de gura de 2 – 3 ori pe zi.
– smirna ticnitura 1:5, o lingurita in apa. Folositi ca gargara de 3 ori pe zi.

Pentru durerile de dinti:
– cuisoare – mestecati cate un cuisor de 3-4 ori pe zi. Alternativ, masati cu o picatura de ulei esential dintele dureros de 2-3 ori pe zi timp de 3 zile.
– menta – o lingurita de frunze uscate se infuzeaza in 150 ml de apa clocotita timp de 5 minute, apoi lichidul se strecoara.Se raceste si se foloseste ca apa de gura de 2-3 ori pe zi.
– ardei iute – amestecati un varf de cutit de pulbere de ardei cu 25 ml de suc de lamaie, apoi adaugati apa fierbinte si miere dupa gust. Spalati gura cu acest lichid de 2 ori pe zi.
– levanda – puneti 2-3 grame de flori uscate intr-o cana cu apa clocotita. Infuzati timp de 5-10 minute. Raciti, stecurati si folositi ca apa de gura de 2-3 ori pe zi.

Cum putem preveni cariile dentare ?

  • mentineti o buna igiena orala prin spalarea dintilor si prin folosirea atei dentare de 3 ori pe zi – incercati o pasta de dinti care sa contina arbore de ceai sau ulei de eucalipt.
  • folositi o apa de gura antibacteriana cu arbore de ceai sau manuka.
  • mergeti regulat la stomatolog.
  • pastrati o dieta sanatoasa, evitand gustarile cu zahar si racoritoarele indulcite cu zahar.
  • nu lasati resturile unor alimente acide,  ca merele, in gura. Clatiti-va gura cu apa sau spalati-va pe dinti dupa ce mancati.
  • mestecati bine alimentele.
  • trebuie sa stiti ca o cantitate mica de fluor ajuta la protejarea dintilor, insa excesul de fluor poate favoriza aparitia cariilor. Cantitatea prezenta in pastele de dinti fluorate pare sa fie buna si eficienta; cu toate acestea, suplimentele cu fluor (cu exceptia formelor hemeopate) nu sunt recomandate.

…vezi si articolul despre afectiuni gingivale.

https://medicul.net/index.php/stomatologie/afectiuni-gingivale/

Prevenirea cariei dentare prin controlul dietei

Igiena alimentatiei este inclusa de OMS intre cele patru mijloace deprevenire a cariei dentare, alaturi de fluorizarea generala si locala, sigilarea santurilor si fosetelor si igiena buco-dentala. Educatia privind igiena alimentatiei are un rol important in mentinerea sanatatii orale.

Prin dieta se intelege totalitatea alimentelor solide si lichide ingerate care includ componentele nutritive. Acestea vin in contact cu dintii, cu parodontiul si cu placa bacteriana. Dintre constituentii dietei, intereseaza in mod deosebit hidratii de carbon cu rol deosebit in etiopatogenia cariei dentare. Initial, cercetarile dadeau o pondere mare actiunii postrezorbtive a hidratilor de carbon in perioada de formare a dintilor (SOGNAES, citat de OLTEAN si colab., 1996), dar majoritatea cercetarilor ulterioare a demonstrat punctul de vedere a lui MÜHLEMANN (1969), cum ca hidratii de carbon actioneaza in primul rand prerezorbtiv. Hidrocarbonatele cele mai frecvent intalnite in alimentatie sunt: polizaharidice (amidonul, dizaharidele, zaharoza, maltoza) monozaharidice (glucoza, fructoza, lactoza, galactoza).

Polizaharidele – Amidonul
Amidonul din grau, cartofi, porumb, orez – neprelucrat alimentar -este virtual neacidogen (FROSTELL -1972). Amidonul hidrolizat insa, ajuns in cavitatea bucala, in contact cu saliva, este descompus de catre amilaza salivara pana la maltaza, iar aceasta, la randul ei, este scindata sub actiunea maltazei salivare in doua molecule de glucoza, care ar putea fi folosita de microorganismele placii bacteriene la producerea de acizi. Studii longitudinale (RUGG-GUNN – 1987) demonstreaza ca o alimentatie bogata in amidon, dar fara zahar, este putin cariogena. O dovada a cariogenitatii reduse a amidonului, este oferita de studiul pacientilor cu intoleranta ereditara la fructoza. Acestia nu pot consuma zahar (care se scindeaza in glucoza si fructoza), dar consuma cantitati mai mari de produse din amidon, (care se descompun numai in glucoza) si prezinta carii foarte putine (HEWBURN-1990). Dar adaugarea zaharului creste capacitatea cariogena a alimentelor ce contin amidon, aderenta amidonului cumulandu-se cu cariogenitatea zaharului.

Dizaharidele – Zaharoza
Zaharoza (sucroza), cu denumirea curenta de zahar, este o dizaharida, care, prin hidroliza, se descompune in glucoza si fructoza. Zaharoza este cea mai des asociata cu caria dentara. Acest lucru s-a bazat pe rezultatele experimentelor pe animale, care au demonstrat,-in primul rand, ca un numar mare de carii au aparut la grupurile cu dieta bogata in zaharoza, comparativ cu alte zaharide si, in al doilea rand, ca doar zaharoza este capabila sa stimuleze productia mare de dextran in placa. MIHALER (1972) a demonstrat ca la sobolani hrana ce continea numai 1% zaharoza este cariogena, maximum de cariogenitate obtinandu-se la 5% zaharoza, dar combinatia de 2% zaharoza cu 50% amidon in hrana este chiar mai cariogena.

Studiile au demostrat ca, la aceeasi cantitate de hrana cariogena, se obtine o incidenta mult mai mare a cariilor, in raport cu cresterea frecventei administrarii (FIRESTONE). Experiente pe sobolani au aratat ca toate tipurile de di si monozaharide (zaharoza, glucoza, fructoza si lactoza) sunt cariogene, dar zaharoza este cea mai activa (GREMBY 1969, 1974). in prezenta zaharozei se obtin placi bacteriene mai groase, sub care pH-ul poate sa coboare mai mult si sa ramana coborat pentru o mai lunga perioada. in afara studiilor experimentale pe animale si a celor statistice privind rolul consumului de hidrocarbonate in aparitia cariei, au existat studii pe oameni in care s-au modificat regimurile alimentare, studii ce au verificat si completat rezultatele obtinute pe animale. Cel mai amplu studiu interventionist s-a realizat la VIPEHOLM pe handicapati psihici, intre anii 1945 si 1953, si a fost prezentat de GUSTAFFSON in 1954. Organizat de Ministerul Sanatatii din Suedia intr-un spital de bolnavi psihici, al caror regim putea fi strict controlat, a cuprins grupuri de studiu la care s-a administrat zahar in cantitati diferite, modalitati diferite (sirop, paine, ciocolata, caramele) si orare diferite (la mesele pricipale, intre mese). Examenele clinice au fost realizate in sistem dublu orb; s-au realizat fotografii cu film muscat, modele de studiu si fotografii pentru fiecare subiect, la fiecare examinare.

Concluziile studiului au fost:
· Consumul de zahar in timpul meselor principale este insotit de o crestere mica a incidentei cariei dentare;
· Consumul de zahar in timpul meselor principale, dar si in perioadadintre mese este insotit de o crestere marcata a incidentiei cariei dentare;
· Cresterea activitatii carioase se intrerupe odata cu retragerea zaharului din alimentatie;
· Rata aparitiei leziunilor carioase in conditii experimentale este o variabila individuala;
· Leziuni carioase apar si in cazul evitarii consumului de zahar.

Pentru ca testarile in vitro pe asa numitele „guri artificiale” („ORAFAX”) sunt criticate pentru diferentele de comportament dintre ele si cavitatea bucala reala s-au folosit tehnici de producere a leziunilor incipiente a suprafetelor de smalt la dinti inclusi in punti sau proteze provizorii. Folosind teste de microduritate (KOULORIDES – 1976), microradiografii (PEARCE – 1979) sau grad de permeabilitate la o solutie- cu iod, s-au testat modificarile aparute in smalt in urma interactiunii placii bacteriene cu diferite alimente.

Rezultatele acestor cercetari arata ca zaharul si produsele de zahar produc carii in functie de:
· momentul consumarii lor, si anume cariogenitatea este crescuta daca acestea sunt consumate intre mese;
· frecventa consumului;
· concentratia in zahar a produselor. Demineralizarea fiind proportionala cu cresterea concentratiei de zahar si frecventei prizelor.

Monozaharidele
SCHEININ si MOKINEN (1975) au demonstrat ca, la oameni, monozaharidele, in prezenta unor placi bacteriene suficient de groase, au un potential cariogen egal cu cel al zaharozei. FROSTEL (citat de OLTEAN si colab.) sustine ca lactoza si galactoza sunt semnificativ mai putin cariogene decat zaharidele.
Potentialul acidogen al hidrocarbonatelor este dependent de clearance-ul oral (timpul de stationare in cavitatea bucala).
Clearance-ul bucal al hidrocarbonatelor depinde de :
· consistenta si aderenta alimentului;
· secretia salivara provocata de aliment;
· retentivitatile dintilor si arcadelor dentare naturale sau artificiale;
· capacitatea de autocuratire.
Clearance-ul oral (BRAMSTED – 1967) diferita de la individ la individ. La acelasi individ depinde de forma de prezentare a produsului, anumite produse lipicioase vor stationa mai mult decat bauturile dulci. Arcadele indemne favorizeaza autocuratirea, in timp ce factorii retentivi bucali (carii, lucrari protetice) prelungesc timpul de clearance. Clearance-ul cel mai lung – de 40 de minute – il are guma de mestecat cu zahar; dulciurile (caramele, bomboane, ciocolata) au un timp de 15 – 20 minute si 5 minute timpul cel mai scurt, il au bauturile racoritoare, legumele si fructele proaspete.
Prelungirea timpului de clearance este favorizata de:
– secretie salivara scazuta;
– vascozitate crescuta a salivei;
– factori retentivi locali.
Scurtarea timpului de clearance este influentata decresterea rapida a cantitatii de saliva prin folosirea la sfarsitul mesei a unor alimente de consistenta crescuta sau puternic aromatizate (legume crude, fructe proaspete etc).

Prevenirea secundara a cariei dentare

Prevenirea secundara a cariei dentare cuprinde diagnosticul precoce al cariei dentare si metodele de interventie terapeutica în fazele incipiente de îmbolnavire. Procesul carios este un proces dinamic care începe prin demineralizarea superficiala a smaltului, demineralizare ce poate fi reversibila prin schimbarea conditiilor care au generat-o. Demineralizarea are ca rezultat intrarea în disolutie a unor elemente minerale din structurile dentare, printre care si fluorul. Cand intensitatea atacului cariogen scade, atat prin reducerea productiei de acid, cat si prin neutralizarea lui de catre sistemele tampon ale placii bacteriene, prezenta fluorului determina procesele de remineralizare.

Studii histologice demonstreaza ca leziunea carioasa nu este numai un proces de demineralizare progresiva ci un proces alternant de distructie si reparare (A. ILIESCU, M. GAFAR – 2001). Caria incipienta reprezinta prima manifestare evidenta a activitatii carioase în smalt, cand demineralizarea nu s-a extins la jonctiunea amelo-dentinara, suprafata smaltului ramanand dura, intacta si neteda la palpare. La examenul microscopic la o carie incipienta în evolutie se observa la suprafata zonei triunghiulare de demineralizare o zona mai mineralizata formata prin reprecipitarea sarurilor solubilizate din profunzime sau a celor proprii placii bacteriene. Examene histochimice demonstreaza ca în stadiile initiale se produce demineralizarea numai a componentei anorganice, fara modificari ale componentei organice. Remineralizarea se produce numai acolo unde trama organica nu a fost atacata.

Demineralizarea smaltului duce la modificarea proprietatilor optice ale acestuia, determinand aparitia unor pete netede, albe, opace la suprafata acestuia, vizibile cand dintele este uscat, fapt ce i-a conferit si denumirea de „pata alba cretoasa”. De multe ori, caria incipienta este neglijata datorita lipsei mijloacelor de evidentiere a leziunilor, a mascarii lor, prin prezenta depozitelor organo-minerale, a salivei si a pastrarii unui strat superficial de smalt aproape integru.

Leziunea incipienta poate fi diagnosticata la inspectie pe un dinte curat si uscat, prin control vizual sau folosind sonda, fara presiune, aparand ca o „pata alba cretoasa” cu suprafata neteda, intacta. în cazul leziunilor mai avansate, suprafata poate fi rugoasa, cu smaltul mai moale decat smaltul normal. Sonda va fi manevrata cu blandete pentru a nu prabusi prismele demineralizate cu potential de remineralizare. „Pata alba cretoasa” sau „leziunea nepigmentata” (White-spot) poate sa releve doua stadii distincte ale leziunii incipiente: o leziune mai putin accentuata, cand pata alba apare numai pe smaltul uscat, fata de leziunea la care pata alba apare si pe o suprafata de smalt umezita. Faptul se explica prin diferentele de indice de refractie: 1,62 la hidroxiapatita, 1,33 la apa si 1,0 la aer. Pe suprafata uscata, cele mai mici microcavitati se observa datorita diferentei mari a indicilor de refractie, aer si hidroxiapatita. Suprafata umezita are microcavitatile umplute cu apa cu indice de refractie apropiat de cel al hidroxiapatitei, deci pentru a putea fi vizibila, microcavitatile trebuie sa fie mai mari.

Leziunile incipiente, de obicei, sunt usor vizibile pe suprafetele vestibulare si orale ale dintilor, pe suprafetele proximale sunt mai greu de depistat. La nivelul santurilor si fosetelor, pata alba cretoasa, formandu-se pe ambii versanti ai fisurii, este mai dificil de observat. Palparea cu sonda trebuie facuta cu mult discernamant pentru ca, în cazul unei leziuni incipiente, presiunea exercitata cu sonda poate împiedica un proces de remineralizare spontana a leziunii. În gropitele si fisurile profunde o sonda ascutita poate patrunde chiar daca histologic nu este carie. Marmoratiile din santuri si gropite, precum si faptul ca sonda „agata” nu reprezinta indicatii relevante pentru stabilirea diagnosticului ‘de carie. Controlul cu sonda nu depisteaza decat o leziune ce a progresat pana la dentina, cand vizual apare culoarea brun-cenusie a smaltului subminat. Leziunile incipiente de pe fetele aproximale sunt detectate greu deoarece acestea nu sunt accesibile controlului vizual sau tactil. Aceste leziuni sunt descoperite, de obicei, în stadiu cavitar.

Intre posibilitatile practice de diagnostic precoce se înscriu:
· observatia directa sau dupa separarea dintilor monoradiculari cu ajutorul inelelor de cauciuc, benzi de cauciuc, pene de lemn (separare lenta);
· iluminare cu sistemul FOtI (Fibre Optic Transillumination);
· examenul radiologie pentru depistarea cariilor incipiente situate pe suprafetele proximale, cand suprafetele de contact sunt foarte stranse. Leziunile incipiente situate doar în smalt, datorita fenomenului de „sumare” a planurilor, pot sa nu fie vizibile;
· analiza computerizata a imaginilor radiografice (PITTS – 1984) poate detecta leziuni aproximale cantonate numai în smalt.

Pentru remineralizarea leziunilor incipiente în smalt, se intervine prin:
· asigurarea controlului placii bacteriene;
· modificarea dietei, în cazul unei diete cariogene;
· aplicatii topice cu fluor (apa de gura, pasta de dinti sau chiar prin efectul local al apei potabile fluorizate sau a tabletelor cu fluor supte, remineralizarea producandu-se prin precipitarea sarurilor din lichidul bucal;
· clatiri cu solutii remineralizante – dihidrofosfat de calciu si fluorura de sodiu la un pH de 6;
· aplicatii topice – gluconat de calciu urmate de NaF 2%.

Studiile realizate de BACKER – DIRKS (1966) au dovedit ca jumatate din leziunile incipiente, observate pe suprafetele netede ale dintilor la pacientii urmariti pe o perioada de 8 – 15 ani, s-au vindecat spontan în conditiile unei bune igiene dentare. Folosirea uiior solutii fluorurate, dublata de o dieta necariogena permite remineralizarea leziunilor carioase incipiente. La reluarea dietei cariogene, leziunile carioase remineralizate s-au dovedit mai rezistente la carie, comparativ cu zonele înconjuratoare (KOULORIDES -1980). Leziunile carioase sunt reversibile numai în cazul leziunilor incipiente, cand nu a aparut cavitatea. Aceasta, aparuta, defectul nu se mai reface, va progresa, dar se poate opri în evolutie daca placa bacteriana este îndepartata.

*Pentru a surprinde leziunile incipiente în smalt, ce ofera posibilitatea remineralizarii acestora, se recomanda ca examinarile sa se faca la intervale de 6 luni.

Prevenirea cariilor prin cresterea rezistentei dentare

Tesuturile dure dentare opun o rezistenta la atacul cariogen, rezistenta variabila în functie de grupe de dinti, de diferite suprafete ale aceluiasi dinte si de individ. Mai mult, ea poate sa varieze în decursul vietii la acelasi individ. Aceasta variabilitate a rezistentei structurilor dentare este conditionata, pe de o parte, genetic si, pe de alta parte, de o serie de factori care actioneaza în timpulformarii structurilor dentare, în perioada de maturare preeruptiva si în perioada posteruptiva.

Formarea smaltului se face dupa un model subordonat genetic, astfel ca fiecarei prisme de smalt îi corespunde un ameloblast anume pozitionat, care prezinta, la polul dinspre dentina, o prelungire protoplasmatica (TOMES), ce reprezinta prematricea organica a smaltului. Impregnarea substantei organice a smaltului cu saruri minerale se face treptat, printr-un proces fizico-chimic. Într-un anumit moment al dezvoltarii intervine o descarcare brusca de apa si proteine cu o încarcare masiva de saruri minerale, cu transformarea cristalelor incipiente de octofosfat de calciu în cristale de fosfat de calciu – hidroxiapatita.

Acest proces de epitaxie este dependent de: activitatea enzimatica din ameloblast, de valoarea pH-ului, de temperatura, de presiune si de concentratia ionica. Astfel, când nu sunt îndeplinite toate aceste conditii, procesul poate sa fie perturbat, survenind întârzieri în fenomenul de hidroliza, cu aparitia de zone de ectofosfat de calciu si carbonat de calciu, ce compromit calitatea smaltului, ambele cu o rezistenta mult scazuta la atacul acid. Prezenta ionului de fluor creste viteza de hidrolizare si garanteaza, astfel, aparitia unui smalt de calitate.

Compozitia smaltului adult: substante minerale 95%, apa 4%, matricea organica 1%. Matricea organica este formata, în principal dintr-o proteina asemanatoare keratinei si un mucopolizaharid (condroitinsulfatul). Matricea organica este repartizata sub forma de retea continua interprismatica si sub forma unor formatiuni particulare: „lamele”, „smocuri” si „fusuri”. Substantele minerale sunt alcatuite din fosfati de calciu, constituiti sub forma de hidroxiapatita 90%, fluorapatita 3%, restul fiind carbonati, silicati. Apa smaltului este legata de moleculele proteice (aproximativ 97%), iar restul se gaseste libera în spatiile interprismatice. Solubilizarea acida a smaltului este dependenta de legaturile fizicochimice care se realizeaza între matricea organica si componenta anorganica a smaltului.

Se presupune ca unele fenomene, ce intervin în perioada de mineralizare, pot modifica legaturile de afinitate dintre matricea organica a smaltului si componenta anorganica cu influente negative asupra mineralizarii. Astfel, depunerea, concentrarea si cristalizarea sarurilor minerale, precum si legaturile cu substanta organica a smaltului pot fi perturbate prin modificari ale mediului intern, cât si printr-un aport insuficient si/sau neproportional ale substantelor constitutive.

Mineralizarea smaltului nu se termina odata cu eruptia dintilor, ea este completata în faza de maturatie a smaltului pe baza mineralelor din saliva. Tulburarile metabolice produse de carentele vitaminice, alimentatie nerationala, tulburarile endocrine sau bolile infecto-contagioase ale mamei gravide sau ale copilului duc la perturbatii, cu consecinte negative asupra organului dentar în formare la fat sau asupra dezvoltarii si mineralizarii dintilor la copii.

Respiratie Urat Mirositoare

Respiratie urat mirositoare

Halena este termenul medical folosit pentru a descrie mirosurile neplacute din procesul de respiratie. In unele cazuri, respiratia urat mirositoare apare  doar in timpul vorbirii.

Cele mai multe cauze ale respiratiei urat mirositoare au la baa gura, mai exact o igiena orala precara. Mirosul neplacut din gura indica prezenta bacteriilor in cavitatea bucala (pe dinti si gingii). Pentru a inlatura acest lucru foarte neplacut, atat pentru pacient cat si pentru cei din jur este indicat un regim de curatare, care include periajul regulat, folosirea atei dentare si apei de gura.

Cauze respiratie urat mirositoare

La persoanele sanatoase cea mai frecventa cauza a respiratiei urat mirositoare sunt particulele de mancare, ramase la baza limbii, in partea din spate a acesteia. Aceasta portiune a limbii prezinta numeroase crapaturi care sunt locurile ideale pentru particulele de alimente ce se ascund si dezvolta bacterii.  Respiratia urat mirositoare poate indica de asemenea si prezenta unor boli severe, cum ar fi infectiile sinusurilor, ficatului si rinichilor cat si boli paradontale. Citeste tot →

Dintii

Dintii sunt organe specializate de consistenta dura aflate la nivelul gingiilor, incastrati in oasele maxilare. Ei au rolul de a marunti alimentele solide prin muscare si mestecare. Partea vizibila a dintilor poarta numele de coroana. Se compune dintr-un invelis dur, calcificat, numit dentina (similar osului compact dar nevascularizat), acoperita de un strat sibtire mai dur numit smalt dentar. Radacina este incastrata intr-o cavitate a osului maxilar (alveola). E alcatuita din dentina acoperita cu un strat de cementl impreuna cu ligamentele periodontale, ancoreaza radacina in osul in care sunt sapate alveolele dentare.

Dintii in interior

In interiorul dintilor se gaseste cavitatea pulpara care contine pulpa care contine pulpa dentara formata din tesut conjunctiv moale, vase de sange si nervi. Pulpa este legata de osul maxilar prin radacina. La nivelul celor doua maxilare, exsita acelasi mod de dispunere al dentitiei definitive (a adultului). De fiecare parte a maxilarului sunt 8 dinti : 2 incisivi, 1 canin, 2 premolari si 3 molari, in total 32 de dinti. Copii au 20 de dinti de lapte, cu un molar in fiecare cadran.

Citeste tot →